Descriere proiect
În perioada 17.10.2007 - 17.08.2008, Asociaţia Consult Scolari Satu Mare, împreună cu Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare şi Agenţia de Dezvoltare Regională şi Cooperare Transfrontalieră Transcarpatia (Ucraina), derulează proiectul intitulat: „Susţinerea spiritului antreprenorial şi al parteneriatului între IMM-urile din zona transfrontalieră Satu Mare - Transcarpatia”, în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră PHARE CBC România-Ucraina. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă intensificarea procesului de dezvoltare economică transfrontalieră şi creşterea competitivităţii întreprinderilor din judeţul Satu Mare şi oblastul Transcarpatia prin încurajarea dezvoltării spiritului antreprenorial, respectiv întărirea colaborărilor de afaceri între întreprinderile din regiunile de graniţă româno-ucrainiene. Grupul ţintă al proiectului îl constituie reprezentanţii IMM-urilor din judeţul Satu Mare şi oblastul Transcarpatia, precum şi alţi actori socio-economici din cele două zone transfrontaliere. Activităţile principale care vor fi realizate pe parcursul proiectului sunt următoarele: Ø Pregătirea şi elaborarea unui material de instruire bilingv “Demararea unei afaceri de succes în Uniunea Europeană“, respectiv un training comun organizat cu tematica materialului elaborat, cu participarea reprezentanţilor IMM-urilor din judeţele Satu Mare şi Transcarpatia; Ø Pregătirea şi elaborarea unui material de instruire „Tehnici şi metode de elaborare proiecte competitive”, respectiv un training de elaborare de proiecte; Ø Adaptarea materialelor de instruire în format electronic: elaborarea unor CD-uri, precum şi publicarea materialului pe pagina web a Asociaţiei Consult Scolari; Ø Organizarea unei vizite de studiu “best practice” în judeţul Satu Mare cu participarea reprezentanţilor IMM-urilor din cele două zone transfrontaliere; Ø Organizarea unui curs de limba engleză pentru reprezentanţii IMM-urilor din judeţul Satu Mare; Ø Organizarea unei vizite de studiu în Ucraina cu participarea reprezentanţilor IMM-urilor din cele două zone de graniţă; Ø Realizarea unui studiu sociologic pilot în cadrul IMM-urilor cu activitate din domeniul reparării şi comercializării pieselor auto în judeţele Satu Mare şi Transcarpatia; Ø Extinderea paginii web trilingve a Asociaţiei Consult Scolari; Ø Organizarea unei conferinţe internaţionale în municipiul Satu Mare cu participarea partenerilor din diverse ţări, având drept scop prezentarea rezultatelor proiectului, experienţelor acumulate pe parcursul acestuia, sustenabilitatea proiectului, precum şi modalităţile de promovare şi dezvoltare a rezultatelor.
|